Curs Fotograf - Scoala Eurotraining
Înscrieri pentru Seria I/2020 a cursului de specializare pentru ocupaţia FOTOGRAF - cod COR 343101

Curs susținut în colaborare cu Fundația Rubin, începând din anul 2006.

Se vor trata tehnica și arta fotografică de la noțiunile introductive până la aprofundarea unui stil fotografic. Cursul are o structură ce balansează ședințele practice și cele teoretice, temele și exercițiile, astfel încât să ofere participanților toate deprinderile necesare practicării fotografiei, până la nivelul unor cerințe profesioniste. Cursul se adresează deopotrivă începătorilor, celor pasionați de fotografie și imagine, fotografilor ce vor să-și desăvârșească arta și deprinderile, precum și celor ce utilizează fotografia ca o unealtă auxiliară în cadrul activității pe care o desfășoară (realizarea de materiale publicitare, pagini web, etc). În urma absolvirii cursurilor se obține un certificat acreditat ANC (diplomă). Certificatele obținute au valabilitate permanentă și sunt recunoscute național și la nivelul Uniunii Europene.

Înscrierile se fac la etajul 3 al clădirii Modex (P-ța Huniade nr. 3 etaj 3), la secretariatul EUROTRAINING.
Relații la telefon +40 256 220 357, +40 726 220 357

Galerie video - curs fotograf

Click aici pentru pagina cursului de fotograf.



Pin It